Carte de Oaspeți

Mi-am dat silința în iarna aceea mai mult ca oricând. Am robotit literalmente zi și noapte și, într-un mod straniu, nu mă simțeam obosită.
În acel an mi-am așteptat cu o nerăbdare nefirească nepoții și, ca niciodată, pregătirile au fost gata mai repede decât am plănuit, astfel încât mi-au rămas două zile și înainte de Ajun doar pentru ei…
…și iată-i sosiți. Aveau obrajii roșii, brăzdați de ger și la piept strângeau câte o carte. Se ciorovăiau, bineînțeles! El tocmai terminase primul volumul din „La Medeleni” și era fascinat de energia Olguței.

Ea devorase cu o seară înainte primul volum din „Cireșarii” și visa la Ursu. Am zâmbit! Ei au intrat în casa și s-au înfipt în plăcintele cu brânză.
Nepoțelul mi-a spus:
– Bunico, casa asta seamănă cu conacul din „La Medeleni”!
– Ba nu, casa asta ar putea fi palatul în care este închisă Fata în Alb. Am început al doilea volum și sunt sigură că așa arată, a replicat nepoțica.
– Ar putea fi amândouă, sau ar putea fi conanul Domnișoarei Cristina (asta e literatură pentru când creșteți mai mari), sau odăile Palatului de Cleștar sau…