Îmi revine recurent în memorie o discuție purtată cu una dintre nepoțelele mele. Era o femeie tânără de acum…să fi avut vreo 20 de ani? Fusese întotdeauna o fire caldă și bună, dar temperamentul ei era rebel. Emana o energie aparte în tot ce făcea, de la modul în care ducea ceașca de cafea la gură, până la felul pătimaș în care gesticula atunci când își argumenta o opinie…și avea opinii cam despre orice. În fata cercului extins de prieteni, sau chiar familie, nepoata asta a mea trecea drept o rebelă; puțini aveau răbdarea de a pătrunde sub ambalaj. Ei nici că îi pasă, și într-un fel am admirat-o pentru asta. În plus, suferise recent o decepție în dragoste…prima iubire… Surprinzător, nu și-a ascuns suferința, dar nici nu a lăsat-o să o doboare…Asta mă făcea să mă întreb adesea ce e în sufletul ei. Mai mult decât atât, a fost printre primele care a răspuns afirmativ inițiativei mele de a pregăti petrecerea de 8 martie’. Această petrecerea era o tradiție implementată în familia mea de generații în urmă, în cadrul căreia toate femeile și fetițele primeau buchete de flori, din generoasele noastre sere.
Așadar, mă aflam în seră cu nepoata mea, alegând și culegând cele mai potrivite flori pentru buchete.
– Dar de ce atâta efort pentru o singură seară? Ieri eram mai puțin de atât? Sau dacă luna viitoare mă așteaptă provocarea vieții mele, să zicem, esența mea de femeie e diluată pentru că a trecut 8 martie? Bunico, tu cred că poți să îmi răspunzi…
Recunosc, am fost puțin surprinsă, dar am tras aer în piept și i-am spus sincer ce gândeam:
– Greșit, draga mea! Cu fiecare an, cu fiecare zi, esența fiecăreia dintre noi se dezvoltă, se șlefuiește și se educă. Asta e frumusețea omenirii imperfecte. E un datum greu, știu! Suntem predispuse la dezamăgiri, valoarea și importanța rutinii zilnice e frivolizată la tot pasul. Nu vede nimeni efortul de a împărți energia între asta și celelalte atribuții. Eu fac asta pentru noi. Noi ca organism. Noi care luăm de 8 martie o pauză de la cotidian și așteptăm o floare, dulciuri…atenție. Noi care zâmbim, ghidușe, știind că azi cei de lângă noi aleargă după buchete și bomboane, când ar putea rupe o floare dintr-un gard sau ar putea scrie un bilețel, sau ar putea să stea lângă noi și atât. Noi le știm pe toate astea, dar de ce nu? E ziua noastră. Să o savurăm! Tu chiar nu vezi minunea din faţa ta? O construcţie atât de plăpândă poartă și dă viată, asta în timp ce îndeplinește zilnic aceleași sarcini? Emotive și guralive, și totuși destul de cumpătate pentru a ierta, cu nopți și nopți nedormite, dar frumoase în fiecare zi.
A zâmbit, mulțumită. Mă simțeam ca la examen și părea că am dat răspunsul corect. Am știut atunci că că nepoata mea e pregătită… Și ce femeie a devenit…