Mărțișorul în Bucovina

Mărțișorul în Bucovina

Descoperă tradițiile de mărțișor în Bucovina

Deși originile mărțișorului nu sunt asociate unei datări precise, se consideră că acest obicei are origini daco-tracice.

În Bucovina, la fel ca peste tot, coloristica atribuită mărțișorului este alb și roșu. Culoarea alb simbolizează prietenia, respectul sau sinceritatea, în vreme ce culoarea roșu reprezintă dragostea, deși, în folclor, cromatic, primăvara era asociată acestei culori.

Pe plaiurile Bucovinei bărbații sunt cei care, pe data de 1 martie, primesc mărțișoare de la femei. Mărțișorul, trebuie purtat în piept, la vedere, cel puțin o săptămână sau o lună pentru a nu avea ghinion în dragoste. La sfârșitul acestei perioade, fetele leagă mărțișorul de ramura unui pom. Simbolistica acestui gest are două valențe: pentru ca pomul fructifer să dea roade și pentru ca fata să aibă noroc în dragoste.